În românește

Traducere din limba albaneză, Oana Glasu
Autor - Petrit Nika

Octombrie, la miezul nopţii

În luna octombrie, în miez de noapte, ceaţa alunecă
în spatele copacilor albi, precum fantoma unui eunuc
ce se fereşte a fi zărit.
Sub presiunea tăcerii,
se aud doar zgomotele lăuntrice ale conştiinţei
cu sunete-necate ritmic, ca nişte pietre
ce se rostogolesc în adâncul prăpastiei.
În paturi dorm asupritorii zilei -
şi simţi cum aerul umed al nopţii autumnale
te umileşte cu vestea libertăţii...
În paturi dorm toţi ucigaşii de ieri,
în timp ce victimele lor,
iau cu ele în infern ultima lumină
pentru a le-o înapoia călăilor de mâine.
Nimic nu strică liniştea acestei nopţi,
poate doar uşoarele trosnituri ale uşilor amintirii.
Dorm hoţii, îngâmfaţii, bârfitorii, snobii, poeţii...
dorm toţi şi par mai minunaţi
ca niciodată, dar tocmai asta ei nu ştiu...
În deşert dorm scorpionii,
în ocean dorm pe rând caracatiţele
şi cobrele în selvă dorm.
E o noapte de octombrie în lumea întreagă
simţi că fiecare lucru e pe undeva
chiar dacă se mişcă sau doarme.
Doar ceaţa alunecă timid
pentru a nu întrerupe liniștea...

Să apreciezi cerul

să te întorci din cer în fiecare dimineață
și să numeri rămășițele stropilor,
să numeri zburătoarele ce se ivesc uneori,
să numeri crengile copacului din apropiere,
frunzele și orice altceva de pe întinderea cerească,
noaptea să lași fereastra deschisă,
să privești luna când ți se apropie de pat,
când îți vine la picioare,
apoi la cap,
să simți cum își revarsă lumina
asupra obiectelor scufundate-n întuneric,
să te gândești la cer în fiecare zi,
în fiecare noapte,
când e cu nori,
când e senin,
când e cu lună,
sau când se înnegrește în toate colțurile;
să vorbești despre distanța dintre voi
să simți cerul,
să-i simți misterul,
imensitatea
și chiar limitele previzibile,
obiectele, efectele, haosul, armonia,
ritmul timpului,
veșnicia,
până la seva ce-ajunge-n mâna ta
printr-o picătură de rouă -
asta ar însemna să trăiești.

ëzongorp (Prognoză)

va veni o zi şi ziua aceea va fi oarbă
tu vei rămâne cu o frunză uscată în mâini
psalmi toamnei nu se vor mai auzi
şi nu vei mai crede glasul confesional al preotului
clopotele vor surzi precum oglinzile
păienjenii vor fugi speriaţi de pe rafturi
pe străzile noastre va curge noroiul
în oraş versuri iambice se vor revărsa precum râurile
nu va mai exista nici muzeu
nici bibliotecă şi nici teatru
va veni o zi şi acelei zile îi va fi dor de fiecare zi