Na crnogorski i hrvatski jezik

Na crnogorski i hrvatski jezik

Iz knjiga "Izbor iz savremene Albanske poezije i drame", projekat "Dva jezika jedna knjiga", finansira Evropska Unija, a ostvaruju ga NVO -Nvo Prostory, NVO Centar za Kulturu Camaj - Pipa.

ISBN 978-9940-9385-3-6 (NVO Prostory, Podgorica)  

ISBN 978-99956-02-75-8 (NVO Centar za kulturu “Camaj Pipa”, Skadar)

Najdivnija stvar

Najdivnija stvar u ovom svetu,

Je biti Božji  čovjek,

Da prezireš pohlepe, mržnje, prepirke ubistva,

Da misliš dan i noć na Temelju dobrote.

Najdivnija stvar u ovom svjetu,

Je ostati u duši ćist kao dijete,

Nek' si upoznao malo stvari,

                                   Sasvim mali svijet,

Jer će zatim veliki i vječni svijet

                                    Tebi dati čovječe.

Najdivnija stvar za nas bijedne griešnike,

Je da nam je ime zapisano kod uzviešnog na nebu,

Nek' budemo naučnici, političari, il' poete,

Naš sjaj odmah sahne pod tim Suncem.

1993

Dobrota

Sa kamena na kamen

Iznad zaleđene rijeke,

Skakali smo oboje kao sumanuti,

Pišući stihove o ljubavi,

Danima, života i sreće.

Iz srca leda, list nas je posmatrao,

U ropstvo tamo zatvoren,

Voda iz ledenjaka nije više žuborila,

Sve je palo u tišinu.

Spasi list,  - voljena mi reče.

-Kao da si čovjeka spasio,

Iz te tužne bolesti gdje je pao,

Imaj i za list malo dobrote.

Tužne se dani survaše na mene,

I cio življeni život mi se činjaše besmislen,

Najbolje dane život mi pružaše,

Moja duša je živjela taj divni ljubavni tren.

I dohvatih šiljasti kamen kao pijan,

I u paramparčad slomih led,

Izvedoh list iz sužanjstva,

Bijeda se iz nje cijedila sva.

Zora nas purpurnim obasja zracima,

I nad listom baci život,

I mi opet pisasmo stihove o ljubavi,

Ned ledjenacima pustim.

I992

Gorka balada

-Sebastijanu-

Ne znam koliko je na satu već prošlo podne

I ne znam da li se sunce popelo na svod nebeski:

Nalazim se unutra sa bolom, izmrcvaren,

Muve i ose razgovaraju o pitanjima mira,

I sasvim malo dovoljno okrijepljenih sunčevih zraka u kutke sobe,

Spremaju se ponovo pobjeći nekud.

On preda mnom sjedi na dušeku od slame,

Niti govori, niti hoda na izlazećem suncu,

On mi se nasmije gorko i ja mu govorim nešti iz našeg života,

Zatim oboje u tišini gledamo jedan drugog.

Koliko li duge bijahu za tebe brate dvadeset i osam godina,

Dvadest i osam prećutnih godina kao smrt,

Dvadeset i osam zima na snijegom na planinama,

Dvadeset i osam prolijeća sa cvijećem i sunce u životu,

Dvadeset i osam vrelih ljeta sa žitnim poljima i trešnjama,

Dvadeset i osam jeseni kada se naša dobra trešnja svlačila?

Brate, zar se mogu zadržati suze?

Ti si godinama ćutao,

I gledao kroz mali prozor,

Kako se napolju smjenjuju godišnja doba.

Gledao si planine tamo prijeko kako se svlače,

Da bi lijegale u zimski san,

A kada je bijeli sniježni jorgan koji je tebe smrzavao

Pokrivao njih,

One se grijale ...

Ti si gorko plakao jer ti bješe hladno u sobi našoj.

Ti nijesi mogao vidjeti cvijeće kako cvjeta za proljeća,

Ti nijesi mogao dodirivati jagnjad u zelenim dolinama,

Nijesi nikada upoznao drugove, nijesi mogao ići u školu,

Nijesi nikada osvježavao u planinskim zdencima i sjenama,

I nikada nijesi mogao potrčati,

Trčati za stadima sa zvonima,

Da se penješ na stijenje,

Da slijediš sunčece zrake koji su zalazili u sanjive ponore.

Da li mogu suze zadržati?

Brate, zar se mogu suze zadržati?

Danas oboje zajedno u ovoj sobi tamnoj,

Svud okolo poplavljenoj šutnjom,

Pišemo našu baladu tuge, brate,

Za bolest tvoju vječnu.

Proljeće 1993

S albanskog jezika preveo: Anton Berišaj

 

LETRA NGA HADI 

AFRICA

Videomontazh anglisht

 

 AFRICA

 

(Poezi - kushtim nga Granit Zela)

 

RRETHINAVE TE ANTLANTIDES 

 

În românește

Traducere din limba albaneză, Oana Glasu
Autor - Petrit Nika

Octombrie, la miezul nopţii

În luna octombrie, în miez de noapte, ceaţa alunecă
în spatele copacilor albi, precum fantoma unui eunuc
ce se fereşte a fi zărit.
Sub presiunea tăcerii,
se aud doar zgomotele lăuntrice ale conştiinţei
cu sunete-necate ritmic, ca nişte pietre
ce se rostogolesc în adâncul prăpastiei.
În paturi dorm asupritorii zilei -
şi simţi cum aerul umed al nopţii autumnale
te umileşte cu vestea libertăţii...
În paturi dorm toţi ucigaşii de ieri,
în timp ce victimele lor,
iau cu ele în infern ultima lumină
pentru a le-o înapoia călăilor de mâine.
Nimic nu strică liniştea acestei nopţi,
poate doar uşoarele trosnituri ale uşilor amintirii.
Dorm hoţii, îngâmfaţii, bârfitorii, snobii, poeţii...
dorm toţi şi par mai minunaţi
ca niciodată, dar tocmai asta ei nu ştiu...
În deşert dorm scorpionii,
în ocean dorm pe rând caracatiţele
şi cobrele în selvă dorm.
E o noapte de octombrie în lumea întreagă
simţi că fiecare lucru e pe undeva
chiar dacă se mişcă sau doarme.
Doar ceaţa alunecă timid
pentru a nu întrerupe liniștea...

Să apreciezi cerul

să te întorci din cer în fiecare dimineață
și să numeri rămășițele stropilor,
să numeri zburătoarele ce se ivesc uneori,
să numeri crengile copacului din apropiere,
frunzele și orice altceva de pe întinderea cerească,
noaptea să lași fereastra deschisă,
să privești luna când ți se apropie de pat,
când îți vine la picioare,
apoi la cap,
să simți cum își revarsă lumina
asupra obiectelor scufundate-n întuneric,
să te gândești la cer în fiecare zi,
în fiecare noapte,
când e cu nori,
când e senin,
când e cu lună,
sau când se înnegrește în toate colțurile;
să vorbești despre distanța dintre voi
să simți cerul,
să-i simți misterul,
imensitatea
și chiar limitele previzibile,
obiectele, efectele, haosul, armonia,
ritmul timpului,
veșnicia,
până la seva ce-ajunge-n mâna ta
printr-o picătură de rouă -
asta ar însemna să trăiești.

ëzongorp (Prognoză)

va veni o zi şi ziua aceea va fi oarbă
tu vei rămâne cu o frunză uscată în mâini
psalmi toamnei nu se vor mai auzi
şi nu vei mai crede glasul confesional al preotului
clopotele vor surzi precum oglinzile
păienjenii vor fugi speriaţi de pe rafturi
pe străzile noastre va curge noroiul
în oraş versuri iambice se vor revărsa precum râurile
nu va mai exista nici muzeu
nici bibliotecă şi nici teatru
va veni o zi şi acelei zile îi va fi dor de fiecare zi